Our beloved history

De ceva timp am descoperit ca-mi place sa-mi pierd timpul pe hartie..  sau eventual la pc, scriind asa cum fac si acum. Am observat chestia asta datorita temelor din liceu la limba romana  .. tot felu' de chestiute care iti lasa imaginatia sa se joace si sa inventeze fel de fel de scenarii, personaje si fantezii. Te simti puternic, simti oarecum ca jocul e al tau. Tu esti hipnotizatorul. Toti sunt la mana (pixul/tastatura) ta. Ii poti face frumosi, impulsivi, egoisti, copilarosi, fermecatori, aiuriti, in final totul depinde doar de tine. Toata chestia asta ma fascineaza ! Mi-am facut curaj sa arat inspiratia mea, cel care m-a facut sa fac postarea asta ..

Mi-aduc aminte si acum in ce circumstante l-am zarit prima oara, doar gandul la asta ma face sa chicotesc. Iesisem de la ore, sau poate chiuleam, in orice caz l-am vazut in fata unei mici dughene, un fel de shawormerie falticineana, extrem de populara la vremea ei. Trebuie sa recunosc ca, pt. cateva secunde bune, m-a frapat, daca daca m-ai intreba, n-as sti sa iti spun exact ce.. Avea asa un aer strengaresc si m-a facut sa zambesc pe loc. Nu stiu daca ne-am remarcat reciproc, dar nici ca imi pasa. Imi facuse ziua mai buna. Aveam un prieten la acea perioada, dar.. in mod bizar, in cateva zile un id destul de ciudatel si tare comic mi-a dat add pe messenger. Desi, teoretic eram intr-o relatie, inima mea a tresaltat un pic, reactie fizica normala, nu?! Era el. Si era bine. Si-a prezentat un scurt istoric, desigur totul la superlativ, fapt ce mi-a demonstrat ca-mi merita atentia macar pentru stradania lui de a fabula. Mi-a indrugat verzi si uscate timp de cateva zile, era amuzant si nici nu realizam cat de repede trecea timpul discutand cu el, doar pe mess. Nu era deloc genul meu de baiat, imi spusesem asta din prima clipa in care l-am vazut. Si totusi.. A reusit sa ma combine efectiv, ca sa zic pe sleau. Si acum ma mai gandesc cum naiba a reusit performanta asta doar din discutiile virtuale. 5 zile. Atat a durat. S-a consumat totul atat de repede, incat n-am ramas decat cu niste franturi din conversatia definitorie a unei relatii puerile. Imi dadusem seama ca nu era de mine. "Prea jucaus", prea de tot si nu aveam dispozitia necesara sa educ un copil care facea din fiecare relatie un trofeu in fata prietenilor sai. L-am respectat pentru un lucru totusi .. o inteligenta incredibila. Retin destul de bine ca m-a ametit cu o poveste de familie, siropoasa de felul ei, pe care mai tarziu am aflat ca o spunea mereu pentru a atrage atentia. Era tipul ala de baiat spectacol, care dadea zilnic un one-man-show doar pentru propria distractie. Fetele lesinau, suspinau in timp ce baietii il urau pe ascuns si incercau sa ii invete trucurile. N-a fost cine stie ce, dupa ce s-a terminat asa zisa noastra relatie, l-am pus la pastrare, la loc sigur.

prima noastra poza <3 td="">

desi a trecut atata timp, inca iubesc poza asta 

Dar ghici ce? Ce destin ciudat. Un an mai tarziu am ajuns sa fim colegi la acelasi liceu. In aceeasi clasa si .. mai mult, in aceeasi banca din prima zi de scoala. Unde mai pui ca am fost mereu in aceleasi grupe in proiecte si chiar parteneri la balul bobocilor, toate astea din mana destinului. Ai fi zis ca ne juca o festa. Aveam momente cand il uram si plangeam de nervi, reusea cu un singur gest sa ma scoata din sarite pana ajungeam la o bataie colosala in sala de clasa. O singura data, in toata perioada aceea am simtit ceva ciudat. L-am luat in brate, ca pe oricare alt coleg si .. am avut o presimtire,  m-am simtit in siguranta, protejata si .. iubita. Dar, stai linistit, n-a durat mult, m-a trezit chiar el din reveerie dupa ce mi-a pus mana pe fund. Cu toate astea n-a reusit sa-mi strice momentul. Ma imprietenisem tare bine cu el, imi placea sa-mi las capul pe mana lui  in ora de romana cand citeam cate ceva. Sau chiar imi dadea sfaturi in legatura cu baietii de care imi placea pe atunci. Si el avea o prietena .. Ii raspundeam eu la telefon cand el era plecat la fumat. Mi-era drag de acum. Desi plecam vanata acasa pe piciorul drept pt ca mereu ma pisca in ore. Eram intr-o continua lupta cu el, o intrecere continua dar nu stiu pentru ce. Ne tachinam mereu iar oamenii din jurul nostru ne ziceau constant ca o sa ajungem impreuna. Dar la acel moment luam totul in deradere : "Eu cu el?! Niciodata!!! Nu-l pot suporta!". Tipic adolescentin, nu? De primul Craciun cu clasa la colindat, am mers de mana tot drumul. Mi-era rece la maini. Ma trec fiori doar daca ma gandesc la asta. Am ramas putin in urma colegilor si a dat sa ma sarute. Desigur, am reactionat ca o puritana crescuta de calugarii tibetani, desi nu era deloc felul meu. Sincera sa fiu? M-am speriat. Nu de faptul ca el avea prietena, sa-mi fie cu iertare ci pentru ca m-am gandit pt o clipa ca s-ar putea sa imi placa, iar asta n-ar fi fost prea convenabil. A trecut, am uitat. 

primul gratar, acasa la bunicii lui

repetitii de la balul bobocilor

S-au mai intamplat multe in vietile noastre separate dar am devenit prieteni. Nu retin de ce, am mers toti la el acasa, plouase si era frigut si mie imi era rau si in toata harmalaia aia am reusit sa adorm la el.. in brate, putin dar a meritat. Mai tarziu, in toamna lui 2010, mai exact de ziua lui, intr-un loc atat de drag mie si atat de plin de amintiri s-a produs o extorsiune a unui degajament numit miracol. Ei, doamnelor si domnilor da! Am avut curaj sa-l pup pe bietul baiat. Ce pana mea, doar mai pupasem atatia pana la el, dar cu el.. asa .. era ceva si gata. Am tinut secret amandoi, el iar avea prietena, alta de data asta, cu care eu vorbisem de pe telefonul lui si ii aranjasem treburile, ca o amica buna ce eram, si pe o parte, ma simteam atat de prost ( pt. prima data in viata mea ). Dar totusi atat de bine, pe de alta parte. Restul s-a derulat conform unui scenariu bine pus la punct, am ajuns sa il iubesc in timp record, sa ma atasez de el pana in momentul in care il sufocam cu iubire. Exact ca intr-o comedie romantica, ma simteam adesea protagonista unei astfel de ecranizari. Povestea de dragoste e insirata in cateva postari anterioare, el e baiatul din "Teorema in triunghi" si din "Decembrie, introducere". El e Alex. Acum iubitul meu. 

asa inceput totul ..

clasa a 10-a anunta o mare dragoste

ziua in care mi-a zis primul "te iubesc"

stalpul meu, in orice situatie (17 ani)

sweet escape 2011

preferata mea

Astazi 06.03.2013 la exact doi ani, trei luni si sase zile, am vrut sa ii reamintesc ce trecut frumos avem. Am zis mai demult ca am motive, mii, sa il iubesc. Si as vrea sa stiti si voi cateva dintre ele. 

In primul rand, (nici nu stiu cu ce sa incep), in capul meu e o mare invalmaseala, as spune totul o data. Mi-e mai usor daca ii adresez lui vorbele astea. 

Draga Alex,

Te iubesc tare, mult si apasat, pentru cine esti tu, prietenul meu cel mai bun, exact asa cum esti. Dificil si dezordonat, tare morocanos dimineata si extrem de istet. Te iubesc pentru ca tie iti place mate si mie nu si ne completam. Te iubesc pentru felul in care ma tii de mana sau pentru ca ma saruti pe frunte. Imi stergi lacrimile cand plang desi te enervezi la culme si de asta te iubesc. Te iubesc si pentru ca ma suporti cu toanele si mofturile mele de copil rasfatat si in consecinta ma rasfeti mai mult. Pentru toate micile gesturi pe care le faci ca sa imi arati ca iti pasa de mine, de noi. Te iubesc atat de mult, incat am un nod in gat si nu pot termina propozitia si ma ajuti tu, o termini tu in locul meu. Te iubesc pentru ca simti la fel ca mine, pentru ca iubesti la fel ca mine. Pentru ca esti si atat. Si esti iubitul meu. Te iubesc pentru milioane de lucruri marunte si banale, dar mai mult pentru ca esti singurul care ma poate tine in frau, care sa imi arate calea cea mai buna si singurul dintre noi care mai si gandeste. Te iubesc, sa stii!!