Decembrie, introducere

     Pentru un copil de 4 saptamani, o luna inseamna o viata de om; la fel si pentru mine, pentru noi. 1 noiembrie - 1 decembrie 2010, sincera sa fiu, ne-am autodepasit. Intr-o luna am trait cat pentru un an; am ras, am invatat (semnificatia emotionala a doua cuvinte extrem de importante), am cunoscut, am suferit, am dezamagit, am mintit, am dat si-am primit, am luat inapoi, am dat iar, am crezut, am mai crescut, am zambit, am regretat, am progresat, ne-am maturizat, am intensificat de o mie de ori fiecare clipa si m-am bucurat ca un copil, am cazut dar m-am ridicat si-am mers mai departe, am castigat un prieten si mai presus de toate am iubit ! .. si inca iubesc cu tot ce am si tot ce sunt. Greseala mea fiind ca a tuturor incepatorilor: am vrut prea mult si prea repede dar tachinarile si certurile micute (pentru care intotdeauna gasim o scuza, un motiv logic pentru care ne purtam asa cum ne purtam) n-au facut decat sa ne intareasca si mai mult ideea de unitate, de contopire a personalitatilor atat cu bune cat si cu rele. Se zice ca e vorba de iubire abia cand ajungi sa ii indragesti chiar si defectele; ciudat e ca noi am inceput invers si de abia acum ne apreciem calitatile. Am ajuns sa ne purtam de parca nu exista decat placere infinita si timp fara sfarsit. Ma vad pe mine in textura pielii lui iar mirosul sau ma linisteste si ma adoarme. Mi-a dat deja totul atunci cand m-a lasat sa trec de zidul insesibilitatii sale in spatiul bine aparat de granite solide dar care ascundea sinele vulnerabil. Si totusi.. poate dragostea sa aiba consistenta? Caci pentru mine este ceva palpabil; sentimentele dintre noi le cantaresc in palme asa cum ii cantaresc capul cand i-l tin in maini...Esentialul e ca imi traiesc propriul roman de dragoste si "creatia" mea va atinge culmi mai inalte; sunt sigura de asta.. presimt ! :x